Egiptul antic merita vizitat!
Blogul a fost conceput pentru viitorii vizitatori ai Egiptului!

Istorioara Egiptului

جمهوريّة مصرالعربيّة
Jumhuriyat Misr al-Arabiyah
Republica Arabă Egipt
Drapelul Egiptului Stema Egiptului
Drapel Stema

Egiptul( în arabă جمهورية مصر العربية) este o ţară arabă din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu, limitată la nord de Marea Mediterană, la est de Fâşia Gaza, de Israel, de Golful Aqaba (prin intermediul căruia are contact cu Iordania şi cu Arabia Saudită) şi de Marea Roşie, la sud de Sudan iar la vest de Libia. Capitala sa este Cairo.

ISTORIE:

Miṣr, numele arab oficial al Egiptului, este de origine semitică, însemnând probabil ‘o ţară’ sau ‘un stat’. Numele Egipt îşi are originea în latinul Aegyptus derivat din cuvântul grecesc antic Αἴγύπτος „aiguptos”, care la randu-i este derivat din antica frază egipteană ḥwt-k3-ptḥ („Hut ka Ptah”), numele unui templu al zeului Ptah la Memphis.[necesită citare]
Regularitatea şi bogăţia revărsărilor Nilului, precum şi o oarecare izolare determinată de deşerturile din est şi vest, au condus la dezvoltarea uneia din cele mai importante civilizaţii ale antichităţii. Pe Valea Nilului, strânsă între maluri înalte şi stâncoase, s-a făurit, cu multe milenii înaintea erei noastre o veche civilizaţie a lumii mediteraniene, aceea a Egiptului Antic. Ea ne înfăţişează cel mai vechi stat din lume, anterior tuturor celorlalte, înzestrat cu o administraţie, o fiscalitate, o justiţie şi o armată comparabile cu cele ce-au luat naştere mai apoi în ţările de pe toate continentele, înainte şi după era noastră. Dar lumea Egiptului antic a zămislit o cultură spirituală scânteietoare pe care o admirau grecii vechi şi romanii care se minunau precum fac azi mulţimile de turişti, să contemple templele, piramidele sau obeliscurile înălţate de faraoni şi supuşii lor.

Primul regat unit a fost fondat de regele Menes, pe la 3200 î.Ch, fiind stăpânit de numeroase dinastii aproape trei milenii. Sub conducerile faraonilor Tutmes şi Ramses, prin cucerirea Africii şi Asiei, Egiptul devine un imperiu. Ultima dinastie nativă, a căzut sub dominaţia persanilor, în 595 î.Ch. şi cucerit apoi de Alexandru cel mare în 320 î.Ch.

Sfinxul şi Piramida lui Keops de la Giza

Nu numai arta egipteană şi monumentele colosale au atras prin frumuseţea tainică şi prin splendoarea lor enigmatică pe grecii vechi şi pe romani ca şi pe noi cei de azi ; călătorii veneau să găsească mai cu seamă cultura egipteană, „înţelepciunea egipteană” pe care au cunoscut-o Thales, Pitagora, Herodot, Platon, Solon, Licurg sau Plutarh.

GEOGRAFIE:

Pe lângă capitala Cairo, alte oraşe importante ale Egiptului sunt Alexandria, al-Mansurah, Aswan, Asyut, El-Mahalla El-Kubra, Giza, Hurghada, Luxor, Kom Ombo, Port Safaga, Porto Said, Sharm el Sheikh, Shubra-El-Khema, Suez şi Zagazig.

Pe teritoriul Egiptului se întind şi părţi din deşertul Sahara şi deşertul Libian. Aici se găsesc oaze, printre care se află Bahariya, Dakhleh, Farafra, Kharga sau Siwa.

Egiptul se învecinează cu Libia la vest, cu Sudanul la sud şi cu Israelul la nord-est. Ţara controlează canalul Suez, care leagă Mediterana de marea Roşie.

Rolul important pe care îl are Egiptul în geopolitică vine de la poziţia sa strategică ca punte terestră între Africa şi Asia, şi ca punct de trecere între Marea Mediterană şi Oceanul Indian.

CLIMA:

Clima este subtropicală pe litoralul Mării Mediterane şi în Delta Nilului, cu valori medii ale temperaturii de 16°C iarna şi 24°C vara. Precipitaţiile sunt scăzute şi cad îndeosebi în timpul iernii: 322 mm la Alexandria şi numai 160 mm la Cairo. La sud de capitală clima este tropical-deşertică cu precipitaţii aproape inexistente şi valori ridicate ale temperaturilor.

CULTURA:

Arta egipteană

S-a spus foarte des despre arta egipteană că este o artă hieratică, care prezintă reprezentarea personajelor în atitudini convenţionale, solemne, rigide, conform regulilor fixate de canoanele religioase. În realitate este mai degrabă o artă funerară, a artă ale cărei monumente erau destinate cultului morţilor sub diferite forme. Ar fi inexact să considerăm operele de artă egiptene ca o expresie a vieţii religioase intense.

Arta egipteană nu este o adeziunea la divinitate şi nici o credinţă fierbinte în transfigurarea vieţii după poruncile lui Maat ce reprezentau adevărul şi dreptatea. Această artă exprimă năzuinţa ca fericirea din lumea aceasta, a celor nobili, bogaţi şi puternici, să continue şi pe lumea cealaltă.

Putem admira valoarea estetică a multor opere de artă egiptene, dar nu putem ignora faptul că ele au fost create cu preţul unor mari suferinţe omeneşti. Herodot relatează, admirând piramidele, suferinţele şi munca istovitoare ale egiptenilor ca să le înalţe: “Au fost necesari două zeci de ani ca să se zidească piramida însăşi…” Despre faraonul care a construit-o scrie: “După ce Keops a domnit, poporul a îndurat tot felul de suferinţe … el sili pe egipteni să lucreze pentru el. Unora le-a dat sarcina să tragă până la Nil pietre extrase din malul libian (malul libian = malul Nilului). Ei lucrează fără odihnă în număr de o sută de mii, schimbaţi la fiecare trei luni. Poporul copleşit a construit drumul pe care erau aduse pietrele în zece ani, şi el era o lucrare, cu puţin mai mică decât piramida însăşi, după cât mi se pare.”

Sigur este însă că arta egipteană există de peste trei zeci şi trei de secole, adică, după cum afirma E. Drioton şi P. du Bourguet în studiul lor Arta faraonilor, mai mult decât oricare alta din lume. Lucrul remarcabil este că de la ea ne-a rămas cel mai mare număr de mărturii ale apogeului ei, chiar mai mult decât de la arta grecească, romană sau asiro-babiloniană.

Dar egiptenii nu aveau noţiunea de artă în sensul pe care îl cunoaştem noi astăzi. Artiştii lor, sculptori sau pictori, se confundau cu artizanii. De abia în Grecia din sec. VI-V î.H. sculptorul şi pictorul capătă un statut aparte în rândul artizanilor. Cea mai mare parte a operelor de artă egiptene sunt anonime tocmai fiindcă artistul nu era socotit demn de o cinste deosebită. Pe de altă parte, arta egipteană era o artă angajată, având scopuri precise. Ea nu urmărea realizarea frumosului, aş cum o icoană ortodoxă nu năzuieşte la exprimarea frumosului, ci să reprezinte o alegorie a binelui, a virtuţii. În ceea ce priveşte conceptul de frumos în egipteană se ştie că acest termen are şi sensul de “bun” (moral şi utilitar) şi sensul de “frumos” (estetic). Aceste tendinţe sunt vizibile încă din imperiul vechi, unde cele două sensuri coexistă. În greacă termenul “frumos” – kalos capătă sensul de “bun” doar în epoca creştină.

Opera de artă egipteană nu trebuie admirată pentru frumuseţea ei, ci înţeleasă, interpretată prin degajarea sensului magic şi mitic pentru care a fost creată. Mesajul ei trebuie citit şi pus în relaţie cu împrejurările, locurile, personajele, zeităţile, episoadele mitice sau acţiunile magice la care se referă. O operă de artă egipteană trebuie aşadar nu admirată pentru frumuseţea ei, ci citită, înţeleasă în sensul în care scrie Spinoza: “Non ridere, nec flere; neque mirari sed intelligere” (“Să nu râzi, să nu plângi, nici să admiri, ci să înţelegi”).

Este de remarcat imobilismul artei egiptene, faptul că nici variaţii de gust, nici influenţe exterioare nu au putut să modifice vreodată această artă. Acest imobilism nu trebuie pus pe seama imobilismului credinţelor şi religiilor egiptene, ci pe stabilitatea şi constanţa modului de producţie tributal, care s-a menţinut până în vremea dominaţiei bizantine şi arabe. Neschimbate au rămas şi interdicţiile ritualice, vrăji, descântece, mituri, ceremonii sacre şi practici magice pe care le putem numi “religiile egiptene”. Odată cu declinul statului egiptean şi cu biruinţa creştinismului se dezvoltă o altă artă, diferită de cea “arhaică” egipteană.

Câtea caractere esenţiale ale creaţiei egiptene de-a lungul veacurilor ar fi:

  • O operă de artă egipteană este recunoscută cu multă uşurinţă printre multe alte creaţii pentru că ea are atribute absolut specifice. Unicitatea artei egiptene frapează pe orice om de cultură prin originalitatea singulară a caracterelor ei constituente.
  • O operă de artă egipteano nu este o creaţie gratuită, o căutare a frumosului în sine, ci are un sens mitologic ori mistic care trebuie căutat, identificat.
  • Imobilismul artei egiptene şi lipsa ei de evoluţie sunt urmări ale imobilismului modului de producţie tributal.
  • Arta egipteană a fost anonimă şi nu cunoaştem decât foarte rar numele sculptorilor sau al pictorilor care au realizat o operă. Aceasta se datora şi faptului că la o operă au colaborat mai mulţi artizani, creaţia artistică fiind colectivă. Diodor din Sicilea scrie: “Astfel, după ce artizanii s-au înţeles între ei asupra înălţimii statuii, se duc să facă fiecare la el acasă părţile pe care şi le-au ales.”
  • În pictură şi în sculptură artiştii egipteni folosesc o serie de reguli cu privire la proporţiile corpului omenesc, canon: reprezentarea feţei şi chipul omenesc în general urmează o convenţie impusă de fondul magic şi mitic al artei egiptene.
  • Culorile din picturi, ca şi cele cu care se acopereau statuile, aveau un anumit sens magic.

Pentru studierea artei egiptene criteriul cronologic este lipsit de semnificaţie din două motive. Primul este datorită imobilismului artei, care face creaţiile din imperiul vechi să fie similare celor din mileniul I î.H. Al doilea motiv este faptul că a existat în istoria artei egiptene o epocă marcată de arhaism, în vremea dinastiei saite, când au început să se reproducă opere similare celor din imperiul vechi.

niciun răspuns to “Istorioara Egiptului”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: