Egiptul antic merita vizitat!
Blogul a fost conceput pentru viitorii vizitatori ai Egiptului!

Desenele de la Nazca

Arheologii au descoperit un grup de figuri gigantice sapate in dealurile din desertul ce acopera zona de coasta din sudul statului Peru, figuri despre care afirma ca sint mult mai vechi decit faimoasele linii misterioase de la Nazca. Cele aproape 50 de figuri sapate in pamint sint raspindite pe o suprafata de circa 220 kilometri patrati, in departamentul Ica, situat la 350 de kilometri distanta de capitala Lima, relateaza Associated Press, citind presa locala.

Desenele pe pamint, constind din figuri umane, dar si animale, printre care pasari, maimute si diverse feline, sint opera membrilor culturii Paracas si au fost realizate intre anii 600 si 100 i.Hr., dupa cum dovedesc testele cu carbon radioactiv, a declarat Johnny Islas, directorul Institutului andin de studii arheologice din Peru. Una dintre figuri infatiseaza o zeitate locala, frecvent reprezentata pe materiale textile si ceramica din perioada respectiva. Dimensiunile desenelor pe pamint difera, cele mai mari avind 14 x 20 metri. Membrii tribului Paracas stapineau arta realizarii geoglifelor cu mult inainte de aparitia culturii Nazca, afirma Johnny Islas. Imaginile nou descoperite sint mult mai vechi decit faimoasele linii de la Nazca, a caror semnificatie reprezinta si azi un mister. Situl, inclus in 1994 in patrimoniul universal al UNESCO, contine si el numeroase reprezentari de animale. Cultura Nazca este mai tirzie decit Paracas si a cunoscut o perioada de inflorire intre anii 50 i.Hr. si 600 d.Hr. Miile de linii, care se pot vedea din spatiu au fost trasate prin curatarea solului desertic de pietrisul inchis la culoare pentru a scoate la suprafata pamintul de dedesubt, care are o nuanta mai deschisa. Desenele din perioada civilizatiei Nazca sint de doua tipuri: biomorfe (reprezentari de oameni sau animale), similare celor ramase mostenire de la Paracas, si geoglife (figuri geometrice).

Rostul realizarii unor desene elaborate, de dimensiuni uriase de catre o civilizatie primitiva, este un subiect de aprigi dispute intre experti. Arheologii afirma ca, pentru realizarea liniilor de la Nazca, intreaga comunitate a fost mobilizata sute de ani si multi se intreaba de ce s-ar fi inhamat indienii la acest proiect urias avind in vedere ca geoglifele nu pot fi admirate decit din aer. De altfel, uriasele linii au fost observate pentru prima oara in 1930 dintr-un avion care survola zona. Aceasta particularitate i-a facut pe multi sa afirme ca aceste semne erau destinate unor vizitatori extraterestri, iar liniile de la Nazca reprezentau un poligon de aterizare pentru OZN-uri. Cel mai fervent sustinator al acestei teorii este faimosul Erich von Daeniken. Unii afirma chiar ca desenele ar fi fost imposibil de realizat de catre paminteni, astfel ca proiectul a fost dirijat din spatiu de extraterestri.

O alta teorie este ca uriasele desene au semnificatii religioase sau magice. Unii savanti sustin ca ele reprezentau un mod de a imbuna divinitatile si de a cere ajutorul acestora, in special pentru obtinerea unor recolte manoase. Imagini similare giganticelor desene de la Nazca au fost descoperite pe obiecte ceramice dezgropate din morminte, iar o analiza atenta a grijii pe care acestia o acordau cimitirelor arata faptul ca indienii Nazca erau foarte preocupati de moarte. In acea regiune, desertul e plin de ramasite mumificate, aruncate de jefuitorii de morminte. Mumiile sint foarte bine conservate, gratie climatului arid al desertului. In aceste conditii, se speculeaza ca aici se desfasurau ritualuri menite sa asigure nemurirea sufletelor raposatilor.

În anul 1939, nişte piloţi care zburau cu un mic aeroplan deasupra pustiului Nazca din Peru, au fost atraşi de un desen straniu, format din lungi linii drepte care se intersectau neregulat, cu sinuozităţi şi volume ciudate, şi care deveneau vizibile în anumite condiţii de lumină. Descoperirea lor a stârnit un viu interes. Dorind să le studieze, arheologul Paul Kosok de la Universitatea din Long Island (SUA) s-a dus la faţa locului.

Adevărate opere de artă

Văzute din aer, desenele păreau imense, dar pe pământ, din cauza suprafeţei neregulate, au fost depistate cu mare greutate. După primele examinări, uimirea lui Kosak a fost imensă: desenele arătau clar imaginea unei păsări mari, lucru care nu putea fi văzut stând la faţa locului. Cum se putuse realiza un asemenea desen? Kosok a cercetat toată valea şi a descoperit conturul unei păsări uriaşe, după care urmau duzini de alte desene reprezentând fie animale, fie forme geometrice. Era de neînţeles cine fusese misteriosul artist şi ce popor lăsase în urma sa asemenea opere de artă. În 1946, Kosok a predat însemnările sale doctorului în matematică Maria Reiche, preocupată de problema observatoarelor străvechi de al căror nume este legată practic întreaga istorie a misterioaselor desene de la Nazca. Potrivit Mariei Reiche, desenele fuseseră executate printr-un procedeu destul de simplu, liniile fuseseră trasate pe pământul de culoare gălbuie cu ajutorul unui strat subţire de pietre închise la culoare. Reiche este de părere că autorii desenelor au folosit o unitate de măsură fixă, egală cu 0,66 cm, asemeni nucleului megalitic al lui Alexander Thom. O notorietate zgomotoasă le-au adus acestor desene Erich von Daniken, pustiul Nazca a fost proclamat ca străvechi cosmodrom, iar desenele – repere de navigaţie pentru navele extratereştrilor. O altă variantă era aceea că desenele din pustiu sunt o hartă astrală, iar acel pustiu existase cândva un vechi şi grandios observator. În anul 1972, cunoscutul astronom Gerald S. Hawkins, care a dezlegat enigma Stonehenge, s-a dus în Peru pentru a vedea dacă printre desenele de la Nazca existau semne care să indice vreo legătură cu observaţiile astronomice. El a fost uimit  de faptul că liniile erau neobişnuit de drepte, cu o abatere de maximum doi metri la un kilometru. Un astfel de rezultat se obţine în zilele noastre doar cu ajutorul fotografiei aeriene! Maria Reiche este convinsă că aceste desene nu puteau fi executate doar dacă aceste popoare cunoşteau taina zborului. Tocmai asta a şi încercat să dovedească americanul Bill Sporer.

Balonul cu aer

Populaţiile din zona Nazca sunt cunoscute printr-o deosebită artă a ţesăturilor  şi a ceramicii bogat ornamentate, lucru care i-a oferit lui Sporer cheia enigmei. Patru bucăţi de ţesătură, descoperite nu departe de desenele din pustiu, au fost examinate la microscop. A reieşit că vechii peruani foloseau la materialele lor o urzeală mai bună decât folosim noi azi la confecţionarea pânzei de paraşută, şi mai solidă decât ţesăturile adunate pentru aerostate (205/110 fire pe ţolul pătrat, faţă de 160/90). Pe ghivecele de argilă din cultura Nazca au fost descoperite reprezentări ale unor obiecte care seamănă cu nişte aerostate. Pe multe dintre ţesăturile de la Nazca sunt reprezentaţi oameni care zboară. Una dintre enigmele pustiului Nazca o constituie aşa-numitele „gropi de rug”. Acestea sunt nişte gropi circulare, cu diametrul de aproximativ 10m, aflate la capătul multora dintre liniile drepte ale desenelor, umplute cu pietre înnegrite. Împreună cu alţi cercetători, Sporer a examinat aceste pietre şi a ajuns la concluzia că s-au înnegrit sub acţiunea unor surse puternice de căldură! Să fi fost aprins în acel loc un mare foc pentru a încălzi aerul din balon? În noiembrie 1975, ipoteza Sporer a fost supusă unei verificări. Folosindu-se materiale şi tehnici accesibile indienilor din Nazca, s-a procedat la realizarea unui balon cu aer (aerostat). După ce a fost aprins un foc sub el, balonul având doi piloţi în nacele de trestie s-a ridicat. Aşadar, oamenii din Nazca puteau să zboare folosind baloane cu aer realizate din ţesăturile lor! Dintre toate ipotezele privind originea desenelor din pustiul Nazca, cea mai verosimilă este, deci, cea a balonului cu aer. Dar în ce scop au fost făcute aceste desene uriaşe nu se ştie clar nici până acum. Să fi ţinut de nişte funeralii speciale, în cadrul cărora căpeteniile decedate erau trimise în nişte aerostate negre la sânul zeului-soare? Să fi fost păsările şi celelalte fiinţe uriaşe simboluri ale vieţii veşnice a acestor căpetenii? Maria Reiche respinge categoric posibilitatea ca desenele de la Nazca să fie repere pentru aterizarea extratereştrilor, pentru simplul motiv, că este greu de crezut că prezumtivii vizitatori din cosmos se aflau la un nivel atât de primitiv, încât să fi pus în acest scop pietre. Misterioasele desene din pustiul peruan Nazca rămâne opera de artă cu cele mai mari dimensiuni din lume şi, totodată, una dintre cele mai importante creaţii omeneşti cărora nu li se poate da nici o explicaţie.Va mai trece timp până când această enigmă va fi dezlegată pe deplin

Un mister inca intact
Despre misterioasele desene efectuate in plin desert si care nu pot fi vazute decit din aer nu se stie aproape nimic. Nu e deloc limpede cum au fost realizate si nici in ce scop. Au fost descoperite in 1939 si se cunoaste doar ca apartin culturii Nazca (700 i.H. – 900 d.H.), dar nu au putut fi datate.
Evident, ipotezele nu lipsesc. Daniken afirma in 1968 ca am avea de fapt o serie de aerodromuri destinate extraterestrilor, dar presupunerea cade, caci terenul este prea fragil. Tot el revine in 1972, spunind ca e vorba doar de balize de semnalizare pentru stravechi “vizitatori din ceruri” care au promis ca se vor intoarce. Maria Reiche vine ulterior cu o teorie sustinind ca Nazca este cea mai mare carte de astronomie din lume, intinsa pe 500 de km2. Insa cartografierea amanuntita urmata de o simulare pe calculator arata ca desenele au o orientare aleatorie si nu reflecta ca s-ar fi tinut cont de repere astronomice. In 1980, Anthony Aveni recurge la solutia cea mai simpla si acorda desenelor o semnificatie religioasa, dar fara a le explica pe fiecare in parte din acest unghi de vedere. Dupa inca trei ani, Henri Sterlin gaseste functia rituala: pe conturul desenelor se bateau tarusi de care se legau fire ce urmau a constitui urzeala unor tesaturi imense. Cade si aceasta ipoteza, nefiind sprijinita decit de convingerea autorului.
Misterul continua.

niciun răspuns to “Desenele de la Nazca”

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: